miercuri, 17 septembrie 2008

Fotografii de Alexandra CORNEANU

1.

2.


Nu ştiu dacă cele două fotografii se încadrează întocmai în tema dată, dar am zis să încerc... totuşi.
Alexandra CORNEANU


Când femeile fotografiază femei, din punctul de vedere al bărbaţilor, iese, fie ceva respingător, fie o minunăţie la care noi, aceştia cu XY, nu ne aşteptăm. De astă dată, din fericire pentru ochii mei, am căzut în a doua posibilitate şi în oarece plăcere. Artistică, desigur. Balerina pare scoasă din lumea unui Degas mai degrabă expresionist decât impresionist. A doua fotografie, cu irizările ei şi baia de lumină, m-a dat chiar gata. Gata! Cuvintele sunt de prisos.
Dan MITITELU

Prima fotografie, ca exerciţiu ar fi putut fi corectată pentru a avea o senzaţie de iluminare uniformă. Umbra e prea nesemnificativă pentru a avre rol estetic. 
Fotografia a doua ne spune că puteţi face faţă unor exigenţe. Atunci puteţi să şi decideţi ce merge şi ce nu.
Mihai CANTEA

Niciun comentariu: