joi, 17 ianuarie 2008

Despre Atelierul de fotografie

Ce este Atelierul de fotografie

Este un mod interactiv de descifrare a tainelor pe care le ascunde imaginea fotografică, prin dialogul permanent dintre moderatorul sesiunilor lunare şi participanţii activi. El se desfăşoară cu ajutorul blogului cu acelaşi nume, pe care se vor regăsi cele mai bune creaţii ale cursanţilor. Acestea vor fi comentate de către moderator atât din punct de vedere tehnic cât şi estetic, în acest fel, atât cursanţii cât şi vizitatorii blogului putându-şi forma, în timp, o opinie despre ceea ce înseamnă imaginea fotografică, de la preluarea ei pe suportul digital şi pănă la editarea finală, atunci când fotografia devine publicabilă.

În demersul său, moderatorul va fi ajutat şi de către invitaţii care vor face proiecţii sau vor susţine seminarii la fiecare sesiune lunară, artişti români sau străini recunoscuţi, cu o importantă activitate în domeniul fotografiei.

Un alt mod interactiv de dezvoltare a aptitudinilor fotografice ale cursanţilor va fi constituit din scurte „excursii” de creaţie în jurul oraşului Iaşi, la obiective cu potenţial fotografic. Acestea vor fi anunţate din timp, atât pe blog, cât şi pe adresele de mail ale cursanţilor.

Cum va funcţiona Atelierul de fotografie

Pe adresa de mail publicată la rubrica Contacte (atelieruldefotografie@gmail.com) cursanţii vor trimite fotografiile lor de la tema în desfăşurare, la rezoluţia de 96 dpi şi 1500 de pixeli pe latura mare a imaginii.

Administratorul va prelua imaginile, le va vizualiza şi va posta pe blog doar pe acelea care se încadrează la tema sesiunii în curs şi corespund din punct de vedere estetic cerinţelor prezentate la întâlnirile lunare. Dacă se va considera necesar, se va efectua o prelucrare sumară a imaginilor (claritate, strălucire, contrast, balans de culoare). Imaginile care au potenţial dar nu sunt bine realizate din punct de vedere al încadrării şi tehnicii de prelucrare, vor fi recadrate şi editate tehnic, apoi vor fi postate alături de imaginea originală, fiind explicate modificările făcute . În acest fel, atât autorul imaginii, cât şi persoanele care accesează blogul vor putea să-şi facă o idee despre parcursul urmat de imaginea respectivă, de la forma iniţială şi până la aceea care o face publicabilă.

Vizitatorii blogului, atât cursanţi ai Atelierului cât şi alte persoane interesate de fotografie, vor avea posibilitatea să comenteze la fiecare postare de imagine. Vor fi păstrate doar comentariile pertinente şi la obiect, nefiind admise acele postări care se abat de la subiectul în discuţie.

Ozolin DUSA

2 comentarii:

Ioana spunea...

Blogul mi se pare o idee f buna.
Felicititari domnului Ozolin Dusa pt organizarea acestui atelier. Sper sa facem treaba buna si sa mearga lucrurile. Bafta tuturor.

drdintzishor spunea...

o idee exceptionala pt un public cu potential urias! ... am observat unele fotografii ale fotomaratonului din 2007 ... arta prinde intr-adevar culoare si modifica contrastul viziunilor celor pasionatzi de puterea obiectivelor!
bafta multa!
ne vedem la cursuri, si ne vom cunoaste mai bine in excursiile mentionate! >:D<